Greva

In dimineata asta, imi ocup timpul cu activitati deloc solicitante fizic, dar nu mai putin mizerabile. Deschid emailul si mocirla emotionala se casca adanc, bolborosing in cuvintele landlord-ului, care locuieste cu noi “in acte”, desi traieste de cel putin trei ani in alt oras. “Voi stiati de la inceput cum sta situatia”, “noi am angajat o agentie fiindca nu prea ne pricepem la chestii legale”, “ai doua optiuni”, ”nu toate lucrurile trebuie abordate asa serios”, “nu trebuie sa iti faci griji ca ‘minti’ cumva autoritatile”, “as aprecia daca urmezi recomandarile noastre din acest email mai departe”, “sa sfarsim anul si contractul in armonie”.

Ma taie o greata imensa. Rusinea, umilinta, furia, frustrarea si dezamagirea s-au umflat in mine si imi stau inghiontite in gat. Neputinta stapaneste peste toate si ma asaza la loc cu fundul pe covor, imi face umerii grei. Aicea stau. De ieri, respir adanc si rar la intervale regulate sa le imping pe toate inapoi, sa tin atacul ala de panica sub control si sa nu-mi zdrobeasca bruma de stabilitate la care muncesc de ani de zile la terapie. Framant la ea ca la o coca fina si pufoasa, amestecata cu grija din ingrediente masurate atent. Ca pe un starter caruia ii porti de grija sa creasca bine si sa fermenteze cu spor, am hranit-o cu doze zilnice de exercitii, plimbari si mancare gustoasa, aranjata perfect. In noua ani, nu am avut inca un loc in chirie in care proprietarul sau agentia sa nu incerce sa ma minta sau manipuleze, nu doar la lucruri mici, ci si la cele mai importante. Umilintele de care am auzit crescand, cu care stiam ca noi ne luptam, ca familie instabila si cu venituri mici, rusinea asta a omului care simte neputinta din lipsa de mijloace de aparare impotriva nedreptatilor, cu ele negociez sa slabeasca stransoarea. Cu site-urile institutiilor deschise, forumuri legale cu sfaturi, motoare de traducere engleza-olandeza, ma inarmez incet-incet cu armele pe care n-am stiut dintotdeauna ca le pot avea.

Intr-o sacosa de la supermarket, am pus gunoaiele voluminoase, care n-au mai incaput in cosul deja pe jumatate plin. Am scos de pe pungile de plastic infasurate cu banda scotch toate hartiile cu numele meu si datele personale. Daca angajatii primariei, umbland care incotro sa caute saci lasati aiurea si sa imparta amenzi, ar gasi punga mea, n-ar vedea decat saci negri infofoliti in banda maro de colete si cutii de carton cu resturi de nuca de cocos si crema de cacao, pe care scrie cu litere mari si rosii “Pizza Krantz”. Pe google, un titlu salvator care ma misca din loc: “Primaria nu va amenda cetatenii care lasa sacul langa tomberon pe timpul grevei”. Inspir adanc si panica se intinde in mine ca o patura turceasca cu model.

photo by Sven Brandsma on Unsplash

Related posts:

I am Soina a Chandigarh call girl is 21 years old. I am a hot and moreover vexatious darling. I am genuinely trying to understand the meaning of fluctuated as animal delight. My patois has been…

Are you tired of spending a fortune on health insurance? Are you looking for ways to save money without sacrificing coverage? Look no further! In this blog post, we’ll share our top five tips for…

Contrary to popular belief, there are four things you have complete and total control over. Four things that you can only blame yourself for regardless of the consequences that may result. So what…